Ceea ce oamenii numesc “epuizare”, este mai mult decât atât, uneori poate fi și foame sufletească. E important să înțelegem un lucru: când ne întoarcem “acasă”, urmându-ne ritmurile naturale, le permitem și celor din jurul nostru să crească și să se dezvolte, să-și desăvârșească propria persoană.

Dacă nu acordăm atenție propriilor noastre anotimpuri, o chemare a sufletului nostru vine și strigă până când ceva în noi răspunde. Chemarea se face auzită din clipa în care totul începe să fie “prea mult” – în sens pozitiv sau negativ. Poate ne dedicăm prea mult unui anumit lucru. Poate ceva ne epuizează. Poate suntem iubiți prea mult sau prea puțin, poate muncim prea mult sau prea puțin…toate acestea ne costă scump. “Prea multul” ne usucă încetul cu încetul, inima noastră obosește, energia ni se scurge și un tainic dor de “ceva” urcă în noi. Cum psihicul este un sistem complex, toate elementele lui reacționează la chemare.

Iată câteva activități cât se poate de obișnuite, despre care unii oameni au spus că le înlesnesc reîntoarcerea la Sine, deși poarta de acces nu este întotdeauna aceeași și se poate schimba de la o perioadă la alta. Acestea sunt extrase dintr-o carte revelatoare numită “Femei care aleargă cu lupii”, a Dr. Clarissa Pinkola Estes. Am reformulat activitățile într-o manieră aplicabilă atât femeilor, cât și bărbaților, întrucât simt și văd zi de zi că avem cu toții aceste chemări sufletești, indiferent de gen.

Câteva modalități practice de a ne întoarce “acasă” :

  • să recitim un fragment dintr-o carte sau o poezie care ne-a impresionat
  • să petrecem chiar și câteva minute pe malul unui rău, al unui pârâiaș, al unui golf
  • să ne lungim pe pământ, în lumina cernută printre ramurile copacilor
  • să stăm cu omul iubit
  • să facem activități manuale (curățatul fructelor și legumelor este cel mai la îndemână exemplu)
  • să ne plimbăm o oră pe jos sau cu mașina, fără o țintă anume
  • să luăm autobuzul spre o destinație necunoscută
  • să batem ritmul în timp ce ascultăm muzică
  • să privim răsăritul soarelui
  • să mergem într-un loc unde luminile orașului nu interferează cu cerul nopții
  • să ne rugăm (singuri sau împreună cu alte suflete)
  • să avem un prieten special
  • să ne așezăm pe marginea unui pod, cu picioarele atârnând în gol
  • să ținem un prunc în brațe
  • să stăm undeva lângă fereastră și să scriem
  • să fim într-un luminiș, în pădure, la soare
  • să ne afundăm mâinile într-un butoi cu apă de ploaie
  • să plantăm flori, umplându-ne mâinile de noroi
  • să contemplăm frumusețea, grația și înduioșătoarea fragilitate a noastră, ca ființe umane.

Avem, prin urmare, multe forme de conectare cu natura, cu ceilalți, cu divinitatea, cât și cu noi înșine, în momentul prezent; este important sa acționăm și să ne creeăm momente “hrănitoare”.

Sănătatea eului este determinată în general de precizia cu care ne stabilim granițe în lumea exterioară, de forța cu care ne structurăm propria identitate, de capacitatea de a diferenția trecutul, prezentul și viitorul, precum și de măsura în care percepțiile noastre coincid cu realitatea.

Articol scris de Ioana Ciocea