1. Răni similare și oglindirea emoțională
Adesea, ne atrag oamenii care reflectă propriile noastre răni. Dacă am trăit experiențe dificile în copilărie, precum abandonul, respingerea sau neglijarea, ne putem simți conectați cu persoane care manifestă dureri similare. În mod inconștient, putem simți că îi putem “repara” pe ei, încercând, de fapt, să vindecăm propriile noastre răni. Astfel încât, discursul unui om care are vădite dezechilibre şi tulburări comportamentale care intră în sfera patologiei, ne face să spunem că este un om deosebit, unic, rar, dar care are nevoie doar de noi, cei care vom desăvârşi, repara, vindeca partea întunecată, în timp ce partea “luminoasă” din el va fi restaurată prin intermediul aportului nostru.
2. Dorința de salvare
Mulți oameni au un instinct puternic de a îi ajuta pe alții. Acest “complex de salvator” poate proveni din dorința de a se simți utili, valoroși sau necesari. Salvându-i pe ceilalți, putem crede că ne găsim sensul sau că putem compensa ceea ce simțim că ne lipsește în viața noastră. Când interacționăm cu un om tulburat psihic şi emoțional avem instinctiv dorința de a-i găsi scuze, în loc să observăm pericolul în care această persoană ne pune. Facem un țel din a diviniza ceea ce este haotic, maladiv şi disfuncțional, nu pentru că noi am decis sau nu asta, ci pentru că aşa este situația.
3. Familiaritatea cu haosul
Dacă am crescut într-un mediu instabil sau toxic, haosul și disfuncționalitatea pot deveni familiare pentru noi. În loc să ne ferim de astfel de oameni, suntem atrași de ei pentru că reproduc un model de relaționare pe care l-am învățat, chiar dacă acesta ne face rău. Cu cât ai fost mai mult expus la instabilitate, de orice tip, cu atât te vei simți mai firesc în preajma ei, asta dacă nu intervine conştientizarea.
4. Empatia excesivă
Persoanele foarte empatice sunt adesea atrase de cei care suferă. Capacitatea lor de a simți durerea altora le determină să se implice, uneori cu prețul propriei sănătăți mentale și emoționale. Aceasta poate duce la relații dezechilibrate, în care unul oferă constant, iar celălalt primește. Tu spui:” eu aşa om inimos nu am mai văzut”, dar de fapt se traduce prin “partea rănită din mine simte durerea din tine, şi o glorifică, în loc să o constate ca pe ceva extern ființei mele”.
5. Iluzia iubirii vindecătoare
Există o credință romantică, susținută adesea de cultură și media, că iubirea poate vindeca totul. Acest mit ne poate face să credem că, dacă iubim suficient de mult o persoană cu probleme, ea se va schimba. În realitate, schimbarea este un proces intern care necesită angajament din partea persoanei respective.
6. Nevoia de a controla
Unii oameni sunt atrași de parteneri sau prieteni vulnerabili pentru că simt că pot avea un anumit control asupra relației. Persoanele cu probleme pot părea mai dependente sau mai ușor de influențat, ceea ce oferă un sentiment fals de siguranță.
7. Lecții karmice sau spirituale
Dintr-o perspectivă spirituală, întâlnirea cu persoane care au probleme psihice sau emoționale poate fi văzută ca o oportunitate de învățare și evoluție. Aceste relații ne pot învăța despre limite, acceptare, compasiune și auto-protecție. Învăţăm să nu mai fim atât de uşor de manipulat de ceea ce ne manevrează emoțional până în punctul în care capacitatea de a gândi este anulată complet şi suntem complet deconectați de siguranța echilibrului în relaționarea cu ceilalți.
8. Fascinația pericolului
Când te atrage pericolul, creierul tău activează răspunsul de „luptă sau fugi”, eliberând adrenalină și cortizol. Adrenalina oferă senzația de energie intensă și euforie, iar cortizolul îți menține atenția în alertă. Acest cocktail chimic creează o stare de excitație intensă, care poate deveni addictivă, deoarece creierul o asociază cu plăcerea și împlinirea emoțională. În plus, neocortexul – responsabil de raționament – poate fi „anulat” de sistemul limbic (emoțional), ceea ce te face să ignori riscurile și să cauți constant acea intensitate. Pe termen lung, acest lucru poate afecta capacitatea de a alege relații stabile și sănătoase.
9. Dorința de validare personală
Atracția față de oamenii cu probleme grave poate veni din nevoia noastră profundă de a ne valida valoarea personală. Dacă simțim că putem “vindeca” sau “repara” pe cineva aflat în suferință, acest lucru ne face să ne simțim importanți, speciali sau de neînlocuit. În realitate, acest tipar reflectă o nesiguranță profundă: încercăm să ne câștigăm acceptarea și iubirea prin sacrificiu, în loc să o cerem în mod direct și echilibrat.Această dinamică poate deveni distructivă, deoarece ne implicăm în relații unde dăm mai mult decât primim, ceea ce creează un cerc vicios de epuizare emoțională și de perpetuare a dependenței emoționale față de oameni care nu ne pot oferi stabilitate.
10. Atracția față de intensitate
Persoanele cu probleme psihice și emoționale grave pot aduce un nivel ridicat de intensitate în relații, fie prin drame constante, fie prin momente de afecțiune exagerată. Această intensitate poate fi confundată cu pasiunea, conexiunea profundă sau chiar iubirea autentică. Creierul eliberează dopamină în timpul acestor fluctuații emoționale, ceea ce creează o asociere între relație și plăcere. În timp, această intensitate devine captivantă, iar liniștea sau relațiile echilibrate pot părea plictisitoare sau lipsite de “scânteie”. Este, în realitate, o iluzie creată de mecanismele chimice ale creierului, care perpetuează dependența față de astfel de relații. Această atracție față de intensitate poate bloca alegerea relațiilor sănătoase, mai ales dacă nu conștientizăm ciclul emoțional pe care îl repetăm.
Sursa: https://www.youtube.com/channel/UC4E2cZNQNSOOJJ15LmVVLIw/community?lb=UgkxNC-6ZVSk9cO2aSEyC7fvE2rGoTNe9hMv