Abordarea introspecției (una dintre abordări), conform lui Erich Fromm, este de a-ți lăsa gândurile și sentimentele să se centreze în jurul obiectivelor vieții, cum ar fi învingerea lăcomiei, urii, iluziilor, fricilor, posesivității, narcisismului, distructivității, sadismului, masochismului, necinstei, lipsei de autenticitate, înstrăinării, indiferenței, pentru a obține independența și capacitatea de gândire critică, de a dărui, de a iubi.
Procesul este de multe ori dureros și poate provoca anxietate, întrucât nu este deloc ușor să ne vedem pe noi înșine într-o lumină negativă, să ne conștientizăm “umbrele” și minusurile.
Autoanaliza, introspecția, uneori ne poate oglindi:
– Dependența, atunci când credem că iubim și suntem loiali;
– Vanitatea, atunci când credem că suntem buni și plini de solidaritate;
– Sadismul nostru, când credem că vrem să facem pentru alții doar ce este bine pentru ei (oare nu știe fiecare dintre noi ce este mai bine pentru propria persoană?);
– Distructivitatea, când credem că sentimentul nostru de dreptate este cel care cere pedeapsa;
– Lașitatea, atunci când credem că suntem doar prudenți și “realiști”;
– Aroganța, când credem că ne purtăm cu o umilință extraordinară;
– Frica de libertate, când ne gândim că suntem motivați doar de dorința de a nu face rău nimănui;
– Nesinceritatea, când ne gândim doar că nu am vrut să fim nepoliticoși;
– Că suntem trădători, atunci când credem că suntem deosebit de obiectivi.
Pe scurt, așa cum a spus Goethe, doar când ne putem “închipui că suntem autorii oricărei infracțiuni imaginabile”, și credem asta, putem fi suficient de siguri că am renunțat la mască și suntem pe cale de a deveni conștienți de ceea ce suntem.
În momentul în care ne descoperim întregul, ne putem conecta cu propria persoană la un nivel profund, ceea ce se va reflecta și în relațiile noastre cu ceilalți; vom recunoaște umanitatea, resursele și minusurile din aproapele nostru și vom fi capabili să-l întâmpinăm cu ceva mai multă înțelegere, toleranță, blândețe.
Erich Fromm scrie ca mulți dintre cei care detestă violența, ura și egoismul, sunt naivi. Au nevoie să creadă în “bunătatea” înnăscută a oamenilor, pentru a-și susține această credință. Încrederea lor nu este suficient de puternică pentru a crede în posibilitățile fertile ale omului fără să închidă ochii în fața urâțeniei și viciilor indivizilor și grupurilor.
Încrederea în viață, în sine însuși, în ceilalți trebuie clădită pe stânca dură a realismului: adică, pe capacitatea de a vedea răul acolo unde există, de a vedea înșelătoria, distructivitatea și egoismul nu numai când sunt evidente, ci și în numeroasele lor deghizări și raționalizări.
Bibliografie: Fromm, E. (2019). Arta de a fi. București: Editura Trei