Astăzi am avut o conștientizare în relație cu fiica mea care are acum 11 luni: mă trezesc des spunând “bravo”, uimită și fascinată fiind de noile ei achiziții; mare privilegiu este acesta de a fi martor la dezvoltarea unui copil, privilegiu este să fii părinte. E un dar pe care viața ți-l oferă că să te smerească, să te flexibilizeze și să te responsabilizeze. Sigur că există și alte căi, dar așa simt și cred eu astăzi și mă bucur să împărtășesc aici și acum.
Din prisma profesiei și probabil a instinctului matern, am simțit în corp că nu e în regulă această reacție care venea automat, așa că am început să caut surse de informare.
Ideea principală este că acest tip de laudă nu crește, de fapt, stima de sine a unui copil ci, mai degrabă, îl face dependent de aprobarea și atenția celorlalți.
Lăudând copilul că și-a mâncat mazărea, ori că a mâzgălit o foaie de hârtie sau că și-a pus șoseta îl vom determina să-și dorească să facă toate lucrurile doar pentru a primi aceste laude și nu pentru că știe cum să facă anumite lucruri, ori pentru că le face bine. Iar când validările exterioare nu vor mai veni (în lumea din afara casei), îi va face să-și piardă interesul pentru ceea ce fac.
Într-un studiu al Universității Columbia cercetătorii au descoperit că acei copii care au fost lăudați pentru inteligența lor, nu pentru efortul depus, au devenit concentrați pe rezultate. În urma unui eșec, acești copii au manifestat mai puțină dorință de a duce la îndeplinire alte proiecte și, mai mult, performanțele lor au scăzut. În schimb, copiii care au fost lăudați pentru eforturile lor, au arătat mai mult interes pentru învățare, mai multă bucurie în activitățile ulterioare și rezultate mai bune, în general.
Psihologul Carol Dweck a identificat în cercetările sale două tipuri de mentalități de bază – sau credințe – despre trăsături. Aceste trăsături modelează felul în care oamenii abordează provocările:
• Mentalitatea fixă – credința că abilitățile cuiva sunt predeterminate de la naștere;
• Mentalitatea de creștere – convingerea că abilitățile și calitățile pot fi cultivate prin efort și perseverență.
Oamenii cu mentalitate fixă, a descoperit cercetătoarea, tind să ignore feedback-ul, să renunțe ușor și să-și măsoare succesul comparându-se cu ceilalți. În schimb, cei cu o mentalitate de creștere sunt mai dispuși să îmbrățișeze provocările și să se compare cu ei înșiși.
Strategiile pentru a cultiva o mentalitate de creștere, sunt:
1. Să apreciem procesul, și nu persoana
Lăudând procesul („Îmi place cât de atent ai fost la alegerea culorilor pe care le-ai folosit!”) și nu la rezultat („Ce desen frumos ai făcut!), îi ajută pe copii să dezvolte o mentalitate de creștere.
În cadrul unui experiment realizat de Dweck și colegii săi, un grup de copii de 4 ani au fost rugați să îmbine piese pentru niște puzzle-uri. Li s-a dat posibilitatea de a alege fie să lucreze la un puzzle ușor pe care îl finalizaseră deja, fie să încerce unul mai provocator. Cei cu mentalitate fixă au ales să refacă puzzle-urile mai ușoare, afirmându-și astfel abilitățile existente. Cei cu mentalitate de creștere au crezut că alegerea a fost ciudată de la început – de ce ar face cineva același puzzle din nou în loc să încerce ceva nou? Copiii cu mentalitate de creștere au ales provocarea de a face puzzle-uri noi. În concluzie, copiii cu mentalitate de creștere leagă succesul de actul de a deveni mai inteligenți, mai degrabă decât să demonstreze că sunt deja inteligenți.
Cum lauzi copilul ca să cultivi o mentalitate de creștere:
· Laudă-i strategia – Ai găsit o modalitate foarte bună de a face acest lucru!
· Laudă-l pentru o realizare specifică – Pari să înțelegi cu adevărat “x”.
· Laudă-i efortul – Se vede clar că ai exersat!
2. Să spunem adevărul
Psihologul Wulf-Uwe Meyer a descoperit într-un studiu că numai copiii până în șapte ani cred fără să gândească laudele primite. Cei peste această vârstă sunt la fel de suspicioși la laude ca și adulții. Studiile lui Meyer au descoperit că copiii credeau că primirea laudelor de la un profesor nu era un semn că se descurcă bine – mai degrabă, era un semn că profesorul credea că le lipsește abilitatea și că au nevoie de încurajare suplimentară. Acești copii au detectat un model: copiii care rămân în urmă sunt înecați în laude.
3. Să lăudăm lucrurile extraordinare, nu orice face, oricând, oriunde
Lilian Katz, o autoritate în educația copiilor, explică: „Odată ce atenția este retrasă, mulți copii nu vor mai fi dispuși să facă nimic”. Pe scurt, scopul activității unui copil (pictura, cățăratul, legarea șireturilor etc) este doar pentru a câștiga acel „Bravo!” de la un adult.
Ce ar trebui să facem în schimb? În loc să lauzi, încearcă să observi. A face o afirmație simplă, fără evaluare, cum ar fi „Ți-ai pus singur pantofii!” sau „Ai reușit!”, recunoaște efortul și încurajează copiii să se mândrească cu realizările lor. Dacă copilul realizează un desen, oferă-i feedback – nu judecată – cu privire la ceea ce observi: „Norii ăia sunt mari!” sau „Ai folosit multe culori astăzi!”
Copiii care sunt învățați să prețuiască învățarea, nu se vor simți copleșiți în fața încercărilor pe care inevitabil le vor întâlni în viață, nu se vor teme să muncească din greu pentru a găsi soluții, nu se vor teme de eșecuri.
Să nu uităm că parcursul inițiatic al copilului până la adolescență este compus din trei mari etape:
– Până la 3 ani
– De la 3 ani la 6 ani
– De la 6 ani la 12 ani
Scopul și responsabilitatea noastră ca părinți nu este să le arătăm copiilor drumul gata trasat pentru ei, ci să le oferim susținere în etapele dificile ale trecerii de la un stadiu de dezvoltare, la altul.
Parentingul este mai presus de toate o relație, iar relațiile nu se pretează la strategii; ele se bazează pe intuiție. Intuiția mi-a spus că e ceva în neregulă în a folosi des “bravo”. M-a făcut să caut surse de informare și să-mi reamintesc că avem nevoie atât de compasiune, principii și intuiție, cât și de disciplina integrării și respectării acestora.
Aceste abilități ne vor ajuta să fim mai rezilienti și focusați, pe parcursul călătoriei – atât pe minunile noastre, cât și pe noi înșine, cei aleși să-i însoțim pentru o vreme…
Surse:
https://hotnews.ro/de-ce-este-gresit-sa-i-spui-bravo-unui-copil-si-cum-ar-trebui-sa-sune-laudele-24513
Israel, J. (2015). Tata si copilul, manual de utilizare pentru tati. Philobia.
Neufeld. G, Mate G. (2023)Tine-ti copiii aproape – Curtea Veche Publishing.