Nu ne naștem liberi, ci devenim liberi. Principalul obstacol în calea eliberării noastre suntem chiar noi, sau mai bine spus, gândurile eronate pe care le avem despre noi înșine, despre ceilalți sau despre lume. Cel mai adesea, aceste convingeri provin din frageda noastră copilărie. Credințele se numesc astfel deoarece ele nu corespund unui sistem logic universal, ci doar logicii interne a persoanei care le-a creat sau dobândit (pentru că ne putem însuși și credințele altora). Sistemul de credințe al unui individ îi determină gândurile, emoțiile, alegerile, comportamentele; datorită acestui sistem, el știe ce este adevărat, bine, important. Este un fel de busolă interioară care îi permite să-și croiască un drum al vieții.
În secolul al XVII-lea, marele filosof olandez Baruch Spinoza, arăta că majoritatea credințelor noastre limitative sunt legate de emoții sau de dorințe inconștiente. De exemplu, copil fiind, dacă ți-a fost teamă să nu fii mușcat de câine, ți-ai format credința că toți câinii sunt periculoși și, astfel, rămâi sclavul acestei frici paralizante.
Pentru a ne elibera de credințele limitative, este foarte important să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne analizăm firul gândirii, să testăm realitatea din prezent, încercând în același timp să ne conștientizăm emoțiile și sentimentele asociate acestora.
În cartea “Cele 4 credințe care te împiedică să fii liber”, Valerie Roumanoff menționează că principalele credințe limitative sunt:
- “Nu este posibil”
- “Nu sunt în stare”
- “Nu merit”
- “Este vina mea”
Marc Aureliu spunea că “viața unui om este ceea ce gândurile lui o fac să fie”, ceea ce ne duce la ideea că avem posibilitatea de a ne crea realitatea.
Nimeni nu vine să-ți bage în cap gândurile care sunt doar ale tale; tu ai puterea de a le schimba, aranja în maniera cea mai potrivită pentru tine, după criteriile și valorile tale, după identitatea ta și mai ales în funcție de prezent. Acest lucru presupune însă să cunoști aceste aspecte și o profundă auto-reflecție. Dacă ne gândim foarte bine, ne dăm seama că acționăm întotdeauna în măsura posibilităților și a cunoștințelor noastre; la un anumit moment, alegem întotdeauna cea mai bună opțiune aflată la îndemâna noastră.
Înainte de a ajunge la noi, realitatea trece prin diferite filtre (neurologice, socioculturale, individuale), ceea ce înseamnă că percepția fiecăruia dintre noi este unică, subiectivă și biasată (tendinţa unei persoane de a se focaliza sau de a prelucra preferenţial anumiţi stimuli; eronată). Creierul nostru analizează fiecare experiență pe care o trăim: cu cât experiența de viață este mai puternică din punct de vedere emoțional, cu atât mai mult ea dă naștere unei concluzii care, ulterior, va căpăta importanță. Fiecare experiență ne ajută să învățăm ceva și, dacă este nevoie, să corectăm unele lucruri pentru a nu repeta aceleași greșeli. Problema este că putem trage concluzii greșite sau, mai bine zis, că facem conexiuni între două lucruri care, în realitate, nu au nicio legătură între ele. Concluzia nu urmează logica, ci se supune logicii experienței noastre. Apoi, generalizăm (generalizarea este o distorsiune cognitivă) această concluzie asupra tuturor celorlalte experiențe similare.
De exemplu, dacă plâng și sunt aspru pedepsit, voi concluziona că tristețea nu e o emoție pe care o pot exprima în siguranță, apoi voi generaliza această concluzie asupra tuturor emoțiilor mele și să se creeze la nivel inconștient o credință de tipul “ pentru a fi iubit, nu trebuie să-mi afișez emoțiile”.
Așa cum afirmă Robert Dilts, coach și cercetător de renume internațional, “poate că încă acționezi cu credințe care au fost programate într-o perioadă în care nu aveai resursele necesare să apreciezi și să decizi asupra calității informației”. Potrivit lui, majoritatea credințelor noastre s-au format înainte de vârsta de 5 ani. La 5 ani, chiar putem crede că o pedeapsă este “binemeritată” sau că suntem vinovați pentru lucruri care se află în afara controlului sau responsabilității noastre, cum ar fi, de exemplu, relația dintre părinții noștri.
Alte exemple de credințe limitative în care e posibil să ne regăsim fiecare dintre noi: “nu sunt suficient de bun”, “nu merit să fiu iubit”, “trebuia să fac mai bine”, “nu sunt la fel de bun ca cei din jur”, “fără mine, nu s-ar face nimic”, “lumea este împotriva mea”, “e prea târziu”, “o să fiu fericit când o să am…”, “a avea grijă de mine e o dovadă de egoism”, “a cere ajutor este o dovadă de slăbiciune”, “dacă spun nu, lumea n-o să mă placă”, “trebuia să fac mai multe până la vârsta asta”, “o să încerc”, “dacă mă bucur prea tare, sigur se va întâmpla ceva rău”, “e în regulă să cheltuiesc mai mult decât am”, “am nevoie de cineva care să mă împlinească”, “dacă îmi fac griji pentru cei dragi, înseamnă că îi iubesc”, “nu e bine să ieși în evidență”, “trebuie să fiu perfect”, “e mai important să fii politicos, decât să fii sincer”.
“Credințele noastre devin gândurile noastre.
Gândurile noastre devin cuvintele noastre.
Cuvintele noastre devin obiceiurile noastre.
Obiceiurile noastre devin valorile noastre.
Valorile noastre devin destinul nostru.”
Ghandi
Articol scris de Ioana Ciocea