“Autorespingerea reprezintă tragedia umană fundamentală”, în viziunea autorilor Harville Hendrix și Hellen Lakely Hunt (2023). “Este motorul ce pune în mișcare comportamentul inconștient, care face dificilă, dacă nu chiar imposibilă, punerea bazei unei relații de creștere pe termen lung cu alte persoane.” Autorespingerea este sursa tuturor dificultăților noastre în a primi și oferi iubirea. Aceasta se identifică, la bază, cu credința limitativă “Cred că nu merit lucruri bune în viață. Simt că nu sunt bun de nimic.”

Iată câteva din consecințele autorespingerii:

  • Deconectarea – aceasta apare în relație cu propria persoană, cu ceilalți, însă și în relație cu spiritualitatea și Divinitatea.
  • Mecanismele de apărare bine puse la punct – cu cât am pierdut mai mult din noi înșine, cu atât mai puternic simțim să ne apărăm . Într -un efort de a evita să mai fim răniți în viitor, încercăm să controlăm orice putem, pentru a fi în siguranță.
  • Egocentrismul – Sinele pierdut cere multă atenție. Cu cât suntem mai răniți, cu atât suntem mai egocentrici. Ne vine foarte greu să vedem nevoile și dorințele altora ca distincte de noi înșine și îi judecăm aspru, pentru că ne judecăm aspru pe noi înșine.
  • Dependența – Nu ne dăm seama că excesele noastre reflectă gradul nostru de autodetestare. Amețeala pe care o căpătăm mâncând prea mult, economisind prea mult, cheltuind în exces, bând prea mult, muncind prea mult, acumulând prea multe lucruri materiale, stând în fața ecranelor, etc, doar maschează pentru o vreme ce simțim față de noi înșine. Adictiile ne stimulează adrenalina și suntem satisfăcuți sau distrași timp de câteva ore, până trece efectul și trebuie să facem din nou asta. Însă, pentru că nu asta ne lipsea cu adevărat, ele nu vor ușura suferința sufletească și nu vor repara senzația de gol interior. Doar redescoperirea și recuperarea sinelui nostru autentic și plenar ne poate face să ne liniștim.
  • Simbioza – devenim critici și greu de mulțumit, defensivi și obsedați de control.
  • Proiecția – nevoia și dorința inconștientului nostru de a relaționa cu părțile din noi pe care le-am pierdut este atât de puternică, încât proiectăm aceste părți asupra altor persoane. Inventăm la alte persoane acele lucruri care să se potrivească imaginii ce lipsește din noi înșine.
  • Abuzul – autorespingerea poate deveni autodetestare, ură de sine, care poate să devină la rândul ei abuz. Cineva care a învățat că este inacceptabil, nedemn de iubire, se poate angaja cu ușurință în comportament autodistructiv. Acesta poate lua forma adicțiilor sau se poate manifesta în alte moduri. Abuzul asupra altora este tot o consecință a urii de sine. Aceeași rană care face o persoană să comită abuz asupra sa, poate să facă o altă persoană să comită abuz asupra altora.

Rănile noastre ascunse produc valuri de ne-bine peste tot în jurul nostru. Ca să înțelegem de unde vine autorespingerea, trebuie să privim în trecut, deoarece majoritatea rănilor semnificative ale sentimentului de sine au fost provocate în anii de formare ai copilăriei.

Bibliografie:

Hendrix. H., Hunt, H.L. (2023) “Acceptă iubirea: cum îți poți transforma relația primind iubirea în viața ta”, București: Editura Pagina de Psihologie