Agresivitatea este din ce în ce mai întâlnită în viața noastră cotidiană, iar resursele de a-i face față unui “agresor urban” sunt deseori insuficiente. În fața unor comportamente agresive, rămâi uneori mut și, automat, apare una din cele trei reacții naturale:
- Îngheț (freeze)
- Fugi (flight)
- Luptă (fight)
Starea de șoc, nervozitate, frică, ne epuizează și ne ține prizonieri într-o ceață mentală de tipul “de ce s-a întâmplat asta?” (victimizare), “cu ce am greșit?” (auto-culpabilizare), “nu-mi place cum am reacționat” (rușine), “vreau să plec din acel loc cu orice preț” (evitare).
Martha Stout spune că în psihologie nu există “rău”, iar sintagma bine/rău este de fapt o distorsiune cognitivă ce poartă numele de “gândire dihotomică”. În psihologie, ceea ce noi numim în mod popular “rău” este văzut ca o lipsă. În situațiile de viață cotidiene și în natura umană această lipsă este una a empatiei, a conștiinței, a legăturii cu ceilalți. Oare poți face neplăceri aproapelui tău dacă te pui în locul lui, dacă îl privești ca pe un frate sau o soră? Cauzele psihopatiei sunt absența atașamentelor emoționale și a conștiinței.
Psihologii au reticențe în a recomanda evitarea ca soluție a unei probleme, însă în cazul psihopatiei evitarea este de fapt cea mai bună cale. Violenți sau nu, psihopații trăiesc în afara constructului social care ne leagă pe noi, ceilalți, sunt extrem de distructivi și nu vor putea niciodată sa aibă niște relații interpersonale sau colegiale adevărate cu nimeni. Singura lor preocupare este să dețină puterea asupra altora și cel mai recomandabil și putin periculos plan de acțiune este să eviți cu totul astfel de persoane. Totuși, să te ferești din calea unui psihopat nu e întotdeauna posibil, mai ales când se pare ca sunt atrași ca un magnet de oamenii buni, agreabili, empatici, generoși, sau dacă acesta este un membru al familiei (copil, soț, soție, mamă, tată)
Trăsături de personalitate patologice:
- Manipularea – utilizarea frecventă a vicleniei pentru a-i influența sau a-i controla pe alții; folosirea seducției, șarmului, dezinvolturii sau intrării în grațiile cuiva pentru a-și atinge scopul.
- Înșelătorie – necinste și păcălire; prezentarea denaturată de sine; înfrumusețarea realității sau scorneli în relatarea evenimentelor.
- Cruzime – nepăsarea față de sentimentele sau problemele altora; lipsă de vinovăție sau remușcare pentru efectele negative sau dăunătoare ale acțiunilor proprii asupra altora; agresiune; sadism.
- Ostilitate – sentimente constante sau frecvente de furie; mânie sau iritabilitate ca reacție la jigniri și insulte minore; comportament răutăcios, neplăcut sau răzbunător.
- Iresponsabilitate – ignorarea și neîndeplinirea obligațiilor sau angajamentelor financiare sau de altă natură; lipsă de respect pentru acorduri și promisiuni (și neîmplinirea lor).
- Impulsivitate – acțiuni sub impulsul de moment ca reacție la stimuli imediați; acțiunea pe moment fără un plan sau luarea în considerare a consecințelor; dificultăți în a face sau a urmări îndeplinirea unor planuri.
- Atitudine față de risc – implicarea în activități periculoase, riscante și care pot duce la auto-vătămare, în mod inutil și fără a lua în calcul consecințele; tendința de a se plictisi și inițierea nechibzuită de activități care să contracareze plictiseala; nepăsarea față de propriile limite și negarea realității pericolului personal.
Pentru cei mai mulți dintre noi, viața este o încercare serioasă, iar cele mai mari recompense sunt dragostea și legătura umană. Poate fi derutant să descoperi că nu toți oamenii pot iubi, că nu toate ființele umane au conștiință și că o minoritate lipsită de empatie provoacă cea mai multă suferință umană.
Inabilitatea de a avea conștiință este în esență înnăscută, nu se poate schimba și, de aceea nu reacționează la apelurile de compasiune (sau chiar rațiune), teama de Dumnezeu, problemele morale și, în mare măsură, la sistemele juridice formale. Mai ales, negarea psihologică a oamenilor normali asupra existenței acestei realități, permite psihopatiei să înflorească, rămânând nevăzută. Psihopatia este un vid rece, lipsit de orice sentimente.
Realitatea dură este că, în prezent, nu există o vindecare pentru adevărata tulburare de conduită, asa cum nu există o vindecare pentru psihopatie. Pur și simplu, nu se cunoaște niciun mod de a crea o conștiință unui individ care nu are.
Nu toate ființele umane au înclinația naturală de a coopera; câțiva lipsiți de iubire îi consideră pe alții doar niște jucării vii cu care să se joace, împotriva cărora să comploteze și pe care să îi domine. E foarte important să identificați persoanele care nu știu să coopereze și să “nu vă jucați cu ei”. Cum foarte frumos a răspuns și formulat pe profilul de Instagram Psiholog Laura Gavan, (pagina rescriempovestea), “dacă avem un istoric de agresiune în familie, acesta va fi un trigger foarte puternic pentru noi și vom reacționa ca în trecut, din postura de copil neputincios, furios și speriat; fie vom fi sumbisivi, fie foarte agresivi, la rândul nostru. “
La locul de muncă, îi putem identifica după următoarele comportamente ce reflectă trăsături ale comportamentului psihopat:
- Flatarea victimei, amabilitate și generozitate prefăcute
- Inflația sinelui
- Seducție
- Minciuni
- Provocarea altei persoane de a-și asuma riscuri care nu-i stau în caracter
- Jucarea rolului victimei
- Învinovățirea
- Intimidarea
- Trădarea cu sânge rece
Cum putem face față acestor persoane?
Prin indiferență, evitare pe cât posibil, impunerea unor limite clare, lipsa reacțiilor emoționale la provocările lor, prin conectarea și împărtășirea a ceea ce trăiești cu persoane de încredere, prin ignorarea acestuia; dacă vezi că altcineva este o victimă a acestor persoane, nu rămâne impasibil. Dacă aproapele tău suferă din cauza unei astfel de persoane, spune ceva, nu rămâne un martor tăcut al nedreptăților și abuzurilor, ai și tu liber arbitru și putere personală. Bunătatea vine din completitudinea noastră psihică, din capacitatea de a iubi și de a avea conștiință. De acolo vin empatia, recunoștința, loialitatea, precum și simțul nostru de dreptate – toate reacțiile emoționale calde care ne permit să trăim împreună pe acest pământ.
În mare parte neglijată de societatea noastră în prezent, sarcina de a apăra relațiile și conștiințele tinde să ne revină nouă ca indivizi, în viețile noastre personale și profesionale, precum și în viața de părinte: psihopatul trebuie în sfârșit înfruntat și învins, fără să pierdem din vedere propria umanitate, compasiunea. Sarcina este uneori înfricoșătoare și aproape întotdeauna izolează, dar când psihopatia nu poate fi evitată, înfruntarea ei ne ridică pe noi toți.
Articol scris de Ioana Ciocea