Una din cele mai frumoase cărți citite în ultimii ani, este “Darul. 12 lecții care îți vor salva viața”, scrisă de doctor Edith Eva Eger la onorabila vârstă de 92 ani. Știți genul acela de carte pe care nu o poți lăsa din mână?
Supraviețuitoare a Holocaustului, doctor Edith Eva Eger povestește cum cea mai cumplită dintre închisorile în care a trăit nu a fost aceea în care au aruncat-o naziștii, ci una pe care și-a creat-o singură, închisoarea propriei minți. Ea spune că ne schimbăm când suntem gata de schimbare, iar asta presupune întreruperea obiceiurilor și tiparelor care nu ne mai sunt de folos.
În carte descrie 12 dintre cele mai teribile stări și emoții pe care le-a trăit, printre care frica, durerea, mânia, vinovăția sau rușinea, cât și instrumentele pe care le-a descoperit pentru a putea face față acestor provocări universale. Le las aici, pe scurt, în speranța că povestea acestui suflet înfloritor te va inspira și pe ține:
1. Închisoarea victimizării
Victima se întreabă “De ce eu?”, supraviețuitorii se întreabă: “Și acum?”
Suferința este universală, însă victimizarea este opțională; nu e cale să scăpăm fără a fi răniți sau oprimați de oameni sau împrejurări. Indiferent cât de buni sau amabili suntem, tot o să suferim până la urmă; asta este singura garanție. Vom fi afectați de factori de mediu sau genetici pe care nu-i putem controla decât foarte puțin sau deloc. Dar fiecare dintre noi poate alege dacă rămâne sau nu în poziția de victimă. Nu putem alege ce ni se întâmplă, însă putem alege cum să reacționăm la experiențele trăite.
2. Închisoarea evitării
Opusul deprimării este exprimarea. Ce iese din tine nu-ți face rău; ce rămâne, îți face. Există multe motive bune pentru care ne evităm sentimentele: fie sunt inconfortabile, fie nu sunt sentimentele pe care credem că ar trebui să le avem, fie ne este teamă de cum i-am putea răni pe alții, fie ne e teamă de ce ar putea însemna – ce ar putea dezvălui despre alegerile pe care le-am făcut sau despre cele pe care le vom face, mergând înainte. Dar atât timp cât îți negi și eviți sentimentele, faci același lucru și cu realitatea. Un sentiment este doar un sentiment, nu este identitatea ta. Ne eliberăm din această închisoare lăsându-ne sentimentele să iasă la iveală. Le lăsăm să treacă prin noi și apoi le lăsăm să plece.
3. Închisoarea neglijării de sine
Abandonul este una dintre cele mai mari frici ale noastre. Prin urmare, învățăm destul de repede cum să căpătăm “A”-urile esențiale: atenție, afecțiune, aprobare. Ne dăm seama ce trebuie să facem și ce trebuie să devenim pentru a ne satisface nevoile. Problema nu este că facem aceste lucruri, ci că vom continua să le facem. Credem că pentru a fi iubiți “trebuie să…”.
Este foarte periculos să ne punem întreaga viață în mâinile altcuiva. Tu eșți singura persoană pe care o ai alături întreaga viață. Toate celelalte relații se vor sfârși la un moment dat. Așadar, cum poți deveni propriul purtător de grijă, care te iubește cel mai mult, necondiționat, cu adevărat?
4. Închisoarea secretelor
Răfuiala și eliberarea sunt imposibile când păstrăm secrete – când operăm cu un cod al negării, deziluziei sau minimalizării. Secretele sunt dăunătoare deoarece creează și mențin climatul propice pentru rușine, iar rușinea este punctul cel mai de jos al oricărei dependențe. Libertatea vine din înfruntarea și mărturisirea adevărului – iar acest lucru este posibil numai atunci când creăm în noi înșine o atmosferă de iubire și acceptare.
5. Închisoarea vinovăției și a rușinii
Libertatea constă în acceptarea sinelui nostru complet și imperfect și în renunțarea la nevoia de perfecțiune; în vulnerabilitate și acceptarea a ceea ce eșți. Asumare. Iubirea față de propria persoană este singura fundație pentru împlinire, sănătate și bucurie. Iar pentru a beneficia de această iubire, nu “trebuie să fii perfect” sau în niciun fel. Iubirea poate fi cultivată pur și simplu.
6. Închisoarea suferinței nedomolite
Suferința poate reprezenta invitația de a ne revizui prioritățile. E dificilă, dar poate reprezenta și un sentiment plăcut. Poți să-ți revezi trecutul. Poți chiar să-l accepți. Nu eșți blocat acolo; eșți aici, acum. Poți cădea la pace cu tot ce a fost și ce nu a fost. Și te poți concentra nu pe ce ai pierdut, ci pe ce a rămas: alegerea de a trăi fiecare moment ca pe un dar, de a îmbrățișa ceea ce este.
7. Închisoarea rigidității
Zăbrelele ca de închisoare ale gândirii rigide pot fi greu de recunoscut, pentru că sunt de cele mai multe ori poleite cu bune intenții. Nimeni nu se dezvoltă prin critici, așa că elimină-le. Fără critici. Deloc, niciodată. Fără așteptări, fără demonstrații de “eu am dreptate”; cât timp ai ceva de demonstrat, eșți încă prizonier. O gândire maleabilă nu doar că ne modifică relațiile, ci ne schimbă și percepțiile, felul în care vedem și simțim lumea. Flexibilitatea înseamnă putere, iar situația este valabilă atât pentru fizic, cât și pentru psihic. Eșți puternic atunci când eșți suplu și maleabil. Așa că, în fiecare dimineață, la trezire, fă câteva exerciții de întindere.
8. Închisoarea resentimentelor
Cel mai mare factor perturbator al intimității este furia măruntă, cronică și iritarea. Adeseori ne înfuriem din cauza prăpastiei dintre așteptările noastre și realitate. Credem că celălalt ne ține captivi și ne agravează situația, când, de fapt, adevărata închisoare o reprezintă așteptările noastre nerealiste.
9. Închisoarea fricii paralizante
Frica și iubirea nu pot coexista. Nu ne-am născut cu frică în suflet, însă undeva, pe drum, am învățat acest sentiment. Unde ai învățat-o? Este frica ta sau o frică preluată? E important ce trăieșți în prezent, aici și acum. Nu aduce experiențele din trecut în prezentul care arată cu totul altfel. Trăiește din plin, cu iubire. Poți să faci asta, eșți puternic.
10. Închisoarea judecării altora – Suntem născuți să iubim; ura o învățăm. Depinde de noi ce alegem între cele două.
11. Închisoarea lipsei de speranță
Există mereu ceva de făcut. Speranța nu ascunde și nici nu vopsește realitatea. Aceasta ne spune că totuși, dacă vom supraviețui astăzi, mâine avem posibilitatea să fim liberi. Speranța este o investiție în curiozitate.
12. Închisoarea lipsei iertării
Viața ta nu depinde de ce primești sau nu de la altcineva. Viața ta este numai a ta. Nu există iertare fără furie; exprimă furia, mânia. Iertarea este eliberare; ai puterea de a te elibera pe ține însuți. Iertarea nu este un lucru pe care-l facem pentru cel care ne-a rănit. Este un lucru pe care-l facem pentru noi înșine, ca să nu mai fim victime sau prizonieri ai trecutului, să încetăm să mai ducem după noi o povară care nu adăpostește nimic altceva decât suferință.
Dacă dorești să afli soluțiile pentru a ne elibera de una sau mai multe din aceste “închisori”, le poți descoperi în carte sau îmi poți trimite un email și ți le voi trimite cu mare drag.
În încheiere, vă las cu motto-ul care a ajutat-o pe autoare în cele mai grele momente să supraviețuiască, sfat preluat de la mama sa (din seria binecuvântărilor mamelor? ):
“Nimeni nu-ți poate lua ce ai în minte”.
Bibliografie:
Eger, Edith Eva, “Darul: 12 lecții care îți vor salva viața”, București: Pandora Publishing, 2021.
Articol scris de Ioana Ciocea