În ultima perioadă am lucrat mai mult cu adolescenți și copii și se conturează tot mai des tabloul în care, în timpul conflictelor, părinții își pierd cumpătul și ajung să ridice tonul sau să țipe la copii. Așa am ajuns și la cartea “Cum să nu-ți pierzi cumpătul – Ghid practic pentru a deveni un părinte (mai) calm” a Carlei Naumburg.
Este scrisă cu multă empatie și înțelegere față de părinți și unul din cele mai importante puncte subliniate în conținutul acestei cărți este că a fi un părinte grozav și a da greș nu se exclud reciproc. Scopul este progresul, nu perfecțiunea. Putem uita cu toții de “perfecțiune”.
Atunci când creștem în medii familiale în care se țipă frecvent (și poate nu doar atât), transmitem această moștenire din generație în generație și o dăm mai departe copiilor noștri. Mulți părinți încearcă astăzi să se documenteze și să le ofere copiilor lor o educație mai bună, însă multe procese inconștiente ies la suprafață în situații solicitante emoțional.
La finalul cărții, psiholog Adriana Mitu a menționat care sunt consecințele țipatului asupra unui copil/adolescent și viitor adult, pe care le împărtășesc cu voi, cu permisiunea ei:
- Îi este afectat filtrul de percepție a siguranței; simte că lumea este un loc nesigur și se poate confrunta cu simptome de anxietate sau simptome de stres posttraumatic complex.
- Îi este afectată încrederea în sine. Nu doar că lumea este nesigură, însă simte și că nu are resursele necesare pentru a face față provocărilor.
- Intră în relații disfuncționale, fiind mai predispus către alegerea unor parteneri abuzivi verbal sau chiar fizic; inconștient, alegem familiarul.
- Îi este afectată stima de sine; simte că nu merită mai mult și se poate confrunta cu manifestări depresive.
- Are tendința să intre mai des în contexte riscante, căutând chiar și pericolul, pentru că nesiguranța îi este familiară.
- Are o predispoziție mai mare către dependențe.
- Are tendința să preia acest comportament în relațiile cu ceilalți, din postura celui care își pierde cumpătul, în special când celălalt este mai vulnerabil. Acest comportament poate apărea chiar și în relația cu tine (acum sau la o vârstă mai mare).
- Poate dezvolta tulburări emoționale care îl vor însoți întreaga viață.
Într-o relație se pot produce rupturi, însă este important să conștientizăm efectele acțiunilor noastre și să facem și acțiuni reparatorii, atunci când greșim. Ideea nu este de accentuare a vinovăției și a rușinii parentale, ci de de informare și autoreflecție, de responsabilizare a comportamentelor proprii.
Adriana Mitu amintește și că relația părinte-copil nu este una de egalitate, iar efectele pe care le are un conflict între doi adulți nu sunt asemănătoare cu efectele asupra unui copil care se simte lipsit de puterea și capacitatea (fizică, emoțională și psihologică) de a face față unei situații.
Bibliografie:
Naumburg, C. (2019). Cum să nu-ți pierzi cumpătul – Ghid practic pentru a deveni un părinte (mai) calm. București: Editura Corint.