Mecanismele de apărare psihologică sunt o parte inevitabilă și necesară a experienței umane; dar atunci când devin prea răspândite sau profund înrădăcinate, ele ne pot deteriora relațiile personale, ne pot restricționa sau distorsiona viața emoțională și ne pot împiedica să ne comportăm în moduri care să promoveze stima de sine de durată.
            Psiholog clinic si psihoterapeut de familie, Joseph Burgo definește aceste apărări psihice   drept “căi inconștiente prin care ne ferim de părți ale propriilor experiențe care ni se par prea dureros de înfruntat ”. Cel care a scris prima data despre acest concept a fost Sigmund Freud în anii 1890. Potrivit lui, atunci când ne confruntăm cu o idee sau un sentiment care ni se pare prea dureros sau inacceptabil din punct de vedere moral, ne ferim de el, împingându-l în inconștient. Nu este o decizie intenționată; are loc în afara conștientizării, în moduri care sunt, de obicei, automate.
            Faptul că suntem nevoiți constant să apelăm la diverse mecanisme de apărare pentru ”a supraviețui” înseamnă că ne îndepărtăm tot mai mult de esența propriei persoane și renunțăm la tot ceea ce înseamnă o conștientizare deplină. Această conștientizare deplină se referă de fapt la capacitatea fiecăruia dintre noi de a ne accepta așa cum suntem, cu toate gândurile neplăcute, dureroase sau intențiile mai puțin bune pe care le avem uneori și cu toate sentimentele sau comportamentele care ne alcătuiesc personalitatea.
            Toată lumea poate empatiza cu dorința de a evita durerea. Cu toții înțelegem cât este de ușor să ne păcălim, în condițiile în care ne-ar durea prea tare sau ne-ar fi prea greu să funcționăm dacă am înfrunta adevărul. Uneori, mecanismele noastre de apărare ne ajută să mergem înainte, dacă înfruntarea adevărului ne-ar face viața insuportabilă. Însă, alteori, trebuie să ne confruntăm durerea; evitarea adevărului ne face să ne simțim mai bine pentru moment, dar poate înrăutăți situația pe termen lung.
            Aceste mecanisme sunt necugetate și reflexive. Acționează în prezent, fără să se gândească la ziua de mâine. De-a lungul timpului, cercetările au permis un inventar cuprinzător al modalităților psihice de apărare:

  • Refularea
                Reprimarea este blocarea inconștientă a emoțiilor, impulsurilor, amintirilor și gândurilor neplăcute din mintea ta conștientă. De exemplu, un copil suferă abuzuri din partea unui părinte, reprimă amintirile și devine complet inconștient de ele ca adult tânăr. Amintirile reprimate ale abuzului pot afecta în continuare comportamentul acestei persoane, provocând dificultăți în crearea relațiilor.
  • Comutarea
                 Constituie un mecanism de apărare prin care o persoană redirecționează o emoție negativă de la sursa inițială către o altă persoană sau obiect. De exemplu, dacă un manager țipă la un angajat, acesta nu țipă înapoi, dar poate țipa la partenerul de viață când ajunge acasă, după terminarea programului de muncă.
  • Negarea
                Reprezintă tendința inconștientă de a pune distanța între noi și o situație cu un potențial nociv, cu rol protector. Ajungem deci să desprindem fără să vrem o parte dintre caracteristicile situației pe care le respingem, le contracarăm sau nu le vedem. De exemplu, pentru un pacient care primește un diagnostic greu de acceptat, situația devine mai ușoară când presupune că analizele probelor biologice sunt greșite sau că medicul nu le-a interpretat corect.
  • Proiecția
    Este un mecanism inconștient prin care descărcăm tensiune afectivă extremă în timp ce atribuim altor persoane sau unor obiecte emoții și gânduri din incapacitatea noastră de a le accepta sau de a le observa. De exemplu, un pacient care nu este conștient că simte furie intensă în legătură cu faptul că s-a îmbolnăvit va descărca această stare în relația cu echipa medicală la primul stimul care îi va permite această eliberare.
  • Regresia
                În situațiile amenințătoare sau copleșitoare, avem tendința inconștientă de a reveni la un mod de funcţionare psihică mai simplu, caracteristic unui stadiu anterior al dezvoltării psihice, în care stresul era necunoscut sau responsabilitatea de a-i face față aparținea altei persoane.


      O înțelegere potrivită a acestor simțiri și apărări psihice ne poate ajuta să ne explicăm mai bine semnificația și originile comportamentelor, a simptomelor și atitudinilor utilizate la un moment dat. Înțelegerea de multe ori eliberează de simptomele supărătoare pe care le putem simți, ajutând la schimbări benefice în viață. Mecanismele noastre de apărare sunt susținute prin intermediul criticului nostru interior, care este modelat de experiențe dureroase și mesaje negative pe care le-am interiorizat când eram copii. Acesta acționează precum un limbaj al sistemului nostru de apărare.

Odată ce identificăm mecanismele de apărare și vocile interioare critice care le conduc, putem începe să alegem diferite acțiuni ce ne conduc mai aproape de o stare de prosperitate și vitalitate. Putem să căutăm lucrurile care dau sens vieții noastre, mai degrabă decât să credem orbește în mesajele vechi, avertismentele învechite și autoatacuri răutăcioase care ne rețin. Pentru unii dintre noi, asta va însemna să lasăm telefonul deoparte pentru a ne conecta cu copilul nostru. Pentru unii, va însemna comunicarea sinceră cu partenerul, permițându-i să ne cunoască și să ne iubească cu adevărat. Pentru alții, va însemna lupta împotriva unei dependențe sau renunțarea la control.

Oricare ar fi acestea, Joseph Burgo ne îndeamnă să înfruntăm sentimentele vechi ce pot părea înspăimântătoare la început, deoarece “Mecanismele de apărare sunt obiceiuri mentale încorporate; pentru a crește, trebuie să facem ceea ce nu vrem să facem pentru a le provoca”. De aceea vă invit să ne amintim manifestarea compasiunii pentru noi înșine.
     

Bibliografie:
            Burgo Joseph, De ce fac asta?: mecanismele psihice de apărare și căile ascunse prin care ne schimbă viața
            https://www.psychalive.org/defense-mechanisms/

 

Articol scris de Cristina Bucur