Cât de des nu ne trezim că ne punem singuri bețe în roate, din frica de succes sau de eșec, din teama de abandon sau de respingere ori trădare? Asemenea naturii, și viața lucrează deseori în favoarea noastră, chiar dacă ni se pare că ne confruntăm doar cu probleme, disconfort și schimbare.
În cele ce urmează regăsim simptome ale autosabotarii care sper că ne vor ajuta să ne privim pe noi înșine și povestea noastră de viață cu mai multă curiozitate, curaj și compasiune:
- Suntem mai conștienți de ceea ce nu vrem, decât de ceea ce vrem
- Petrecem mai mult timp încercând să-i impresionăm pe oamenii care nu ne plac decât pe cei care ne iubesc așa cum suntem
- Băgăm “capul în nisip”, evităm să facem ce trebuie făcut
- Ne interesează mai mult să îi convingem pe alții că suntem bine, în loc să fim bine
- Vrem să fim plăcuți, chiar cu prețul fericirii personale
- Ne temem de propriile sentimente și emoții, mai mult decât de orice altceva
- Tratăm mecanismele de adaptare ca pe o problemă
- Prețuim îndoiala mai mult decât propriul potențial
- Încercăm să ne pese de orice
- Așteptăm ca altcineva să ne ofere viața pe care ne-o dorim
- Nu realizăm cât de departe am ajuns
Nimic nu ne trage înapoi în viață mai mult decât o facem noi înșine; dacă există o prăpastie între punctul în care ne aflăm și cel în care vrem să fim, autosabotarea este aproape întotdeauna cea care menține distanța.
La suprafață, aceasta pare masochistă, un produs al urii de sine, al încrederii scăzute sau al lipsei de voință. În realitate, autosabotarea este pur și simplu prezența unei nevoi inconștiente ce este îndeplinită de comportamentul de autosabotare. Pentru a depăși acest punct, este necesar să trecem printr-un proces de explorare psihologică profundă.
Acesta vizează identificarea evenimentului traumatic, eliberarea emoțiilor neprocesate, găsirea unor moduri mai sănătoase de a ne satisface nevoile, reinventarea imaginii de sine și dezvoltarea unor principii de viață ce vor reprezenta temelia de bază a sinelui reiinoit (cum ar fi rezistența și inteligența emoțională).
Unul dintre principalele motive pentru care oamenii evită să lucreze în interiorul lor este că-și dau seama că, dacă se vindecă, viața lor se va schimba – uneori drastic. Dacă acceptă cât de nefericiți sunt înseamnă că va trebui ca, temporar, când o iau de la capăt, să fie și mai incomodați, rușinați sau înspăimântați.
A pune capăt comportamentului de autosabotare înseamnă în mod absolut că schimbarea se întrevede la orizont.
Prețul pentru noua noastră viață va fi viața dinainte.
Vom plăti cu zona de confort și cu simțul direcției.
Vom plăti cu relațiile și prietenii noștri.
Vom plăti cu înțelegerea și simpatia celorlalți.
Nu are importanță.
Oamenii care sunt meniți pentru noi ne vor aștepta pe cealaltă parte. Vom clădi o nouă zonă de confort în jurul lucrurilor care ne fac să mergem înainte. În loc să fim simpatizați, vom fi iubiți. În loc să fim înțeleși, vom fi văzuți.
Nu vom pierde nimic altceva decât ceea ce a fost construit de persoana care nu mai suntem în prezent.
A rămâne atașați de viața de dinainte este primul și ultimul act de autosabotare și e important să ne pregătim pentru asta, pentru a fi cu adevărat dispuși să vedem schimbarea adevărată în noi înșine.
Bibliografie:
Wiest, B (2022). Tu ești muntele: cum să transformi autosabotarea în control. București: Editura Nemira